Migrant fără voie

La drum

Sunet de toamnă

A venit din cer o frunză 

 Zăngănind a-ngălbenire; 

 Toamna a căzut în iarbă, 

 Melcii dorm adânc pe fire.

După melci

... Vezi, atunci mi-a dat prin gând
 Că tot stând și alegând
 Jos pe vraful de foi ude
 Prin lăstari și vrejuri crude,
 S-ar putea să dau de el,
 Melcul prost, încetinel...
 În ungher adânc, un gând
 Îmi șoptea că melcul blând
 Din mormânt de foi, pe-aproape
 Cheamă omul să-l dezgroape...
 

 Și pornii la scormonit
 (Cu noroc, căci l-am găsit)
 Era tot o mogâldeață,
 Ochi de bou, dar cu albeață:
 Între el și ce-i afar'
 Strejuia un zid de var.
 - Ce să fac cu el așa?
 Să-l arunc nu îmi venea...
 Vream să văd cum se dezghioacă
 Pui molatic, din ghioacă:
 Vream să văd cum iar învie
 Somnoros, din colivie...

  Și de-a lungul, pe pământ
 M-așezai ca să-l descânt:
 - "Melc, melc,
 Cotobelc,
 Ghem vărgat
 Și ferecat;
 Lasă noaptea din găoace,
 Melc nătâng și fă-te-ncoace,
 Nu e bine să te-ascunzi
 Sub păreții grei și scunzi
 Printre vreascuri cerne soare,
 Colți de iarbă pe răzoare
 Au zvâcnit iar muguri noi
 Pun pe ramură altoi. 

(Ion Barbu – După melci)